PAPAGALUL LUI PANFIL

 

PAPAGALUL  LUI  PANFIL

-         Să vezi ce am păţit. Am mers până la Cluj să-mi cumpăr un papagal, povesteşte Panfil.

-         De ce tocmai la Cluj ?

-         Am auzit eu, că acolo ar fi tatăl papagalilor. Am văzut unul prăpădit, mic, chel.

-         Cum, chel ?

-         Aşa, cu mutră de primar. Zic : "Mă, ce mutră de primar are ăsta." Dar vânzătorul zice : "Domnule, dacă îl luaţi pe ăsta, n-o să vă pară rău. E vorbitor. Vorbeşte propoziţii întregi." "Mă, zic, dacă-i aşa vorbăreţ, îl iau. Numai să nu fie bârfitor". Zice : "Nu vă temeţi, că nu-i."  "Aş vrea, mai ales, să fie discret. Să nu mă pârască la nevastă, dacă vede că mai fac şi eu câte o treabă."  "Nu te pârăşte, domnule, fii liniştit. Ăsta e discret. Uite, l-ai şi jicnit cu o asemenea bănuială. Uite cum s-a bosumflat."  "Dar, aş vrea, ca dacă o vede pe nevastă-mea că face câte o trebuşoară, să-mi spună."  "Îţi spune, d-le, fii sigur. Cum să nu-ţi spună ?"  "Păi cum, că ai zis că e discret ?"  "Ei, păi nici chiar atât de discret nu e !"

Acestea fiind zise, m-a convins. L-am luat. De cum am ajuns acasă, a început : "Stăpâne, sluga ta ! Stăpâne, sluga ta !". Mai târziu zice : "Eu sunt Poc ! Eu sunt Poc !". Eu am zis : "Puteai să îţi alegi şi tu un nume mai frumos : un Popescu, Ionescu, Codreanu, Văcăroiu, Roman. Dar dacă aşa vrei tu, să te cheme Poc, treaba ta. Dacă vrei să te faci de râs, e problema ta". Apoi zice : "Tu eşti Păse ! Tu eşti Păse !" "Eu Păse ?! Păse eşti tu, măi măgarule ! Eşti un măgar de papagal ! Eu sunt Panfil ! Aşa să ştii ! Eu sunt om serios, măi papagalule !". Dar papagalul : "Tu eşti Păse ! Eu sunt Poc ! Tu, primar ! Eu, primar !" 

Atunci am avut o bănuială, anume că papagalul meu zice « p » în loc de « b ». Aşa că l-am testat : "Mă, băiatule, ia zi : Baba" El : "Papa". Spune : "Bălării", el : "Pălării". Zi : "Baba are bălării.", el : "Papa are pălării."  "Zi : "băcănie", el : "păcănie".

 "Mă, papagalule, zic eu, eu sunt Panfil, iar tu eşti papagalul meu ! Repetă după mine : « Tu eşti Panfil, eu sunt papagalul lui Panfil ». Şi am tot repetat asta, timp de două săptămâni.

-         Cine a repetat, tu sau papagalul ?

-         Amândoi. După aceea papagalul a început să zică : "Tu eşti Păse, eu sunt papagalul lui Păse". Asta e tot ce am reuşit. Măcar acum nu mai zicea că e Poc. Dar minunea a ţinut numai două zile. După care a început : "Eu sunt papagalul lui Păse ! Eu sunt Poc ! Eu sunt Poc ! Eu sunt papagalul lui Păse ! Eu sunt Poc ! Eu sunt Poc !"

-         Are şi papagalul tău dreptate.

-         Doar în parte. El nu e papagalul lui Păse.

-         Da, dar Poc… Poc e !      

Acesta este un pamflet. Orice asemănare cu papagali reali, pardon, cu persoane reale, este pur întâmplătoare.          (J. 12.05.2011).          (Schiţă extrasă din volumul "Ţara păcălelilor", autor Gabriela Morar).