DUMNEZEU S-O IERTE

Tantile din comună ies seara pe la porţi, la o bârfă, două.

-         Măi, Saveto, tocmai vorbeam cu soră-mea despre ce vremuri bune trăim noi acum.

-         Vorbeşte în numele tău ! Tu poate trăieşti vremuri bune, că am văzut eu că te vizitează băieţii ăia de la partid. Probabil ţi-au dat şi ţie plasă. Portocalie. Au mai dat şi altora.

-         Cui ?

-         Celor pe care i-au putut păcăli. Au căzut destui în plasă.

-         Aia-i altă plasă. Dar nu plasa lor m-a făcut pe mine fericită.

-         Nuuu ?! Dar ce ?

-         Televizorul, fie binecuvântat.

-         Chiar că fie ! Că şi eu, în toate serile când mă rog, mă rog şi pentru dânsul.

-         Pentru cine ?

-         Pentru televizor. Să mi-l ţină Dumnezeu, sănătos. Adică vreau să zic, să nu se strice.

-         Te cred, soro. Şi, cum îţi spuneam, tare bine m-am distrat azi, cu înmormântarea aia. Eu am văzut multe înmormântări, da’ una aşa faină, nu. Cât lux ! Să-ţi dea la televizor înmormântarea, ce idee bună ! Aşa să tot mori !

-         Ba să mori tu !

-         Eu vreau să-mi dea la televizor înmormântarea. E tare fain ! Dar nu înţeleg ceva.

-         Ce ?

-         Oare de ce filmează înmormântarea, din elicopter ?

-         Fiindcă sunt prea multe televiziuni şi fiecare vrea să filmeze cât mai de aproape, mirele. Adică, Doamne iartă-mă, mortul. Iar ăştia cu elicopterul au o panoramă mai bună.

-         Panaramă mai bună ? Cum e aia ?

-         Panoramă, nu panaramă ! Adică o vedere generală.

-         Deci, asta e. Şi eu când mor, vreau aşa. Să mă dea la televizor !

-         Ia mai pune-ţi pofta-n cui !

-         Da’, de ce ? Merg să mă pregătesc.

-         Ce să faci ?!

-         Îmi pregătesc haine frumoase, pudră, ruj…

-         Ceee ?

-         Ca să fiu frumoasă.

-         Tu crezi că înainte de a muri, o să te machiezi ?

-         Dacă nu mă machiez eu, mă machiază fiică-mea. O instruiesc eu până atunci.

-         Dar, totuşi, renunţă şi tu, măcar la pudră. Nu cred că va fi nevoie.

-         Vreau să fiu frumoasă. Dacă mă filmează de aproape şi mă dă la televizor ? Nu vreau să mă fac de râs. Şi aş vrea să-mi cheme şi o coafeză, să mă coafeze frumos, să am părul ondulat.

-         Dar nu vei fi mireasă !

-         Dacă aş fi mireasă nu m-ar da la televizor.

-         De parcă … dacă vei fi…  altceva, te vor da.

-         Sper.

-         Atunci, vezi să nu uiţi să le spui alor tăi, ce pretenţii ai.

-         Vor şti tot. Şi părul să mi-l vopsească roşcat.

-         Încetează ! Vorbeşti cu păcat !

-         De ce ? Toată viaţa mi-am dorit să fiu frumoasă şi lumea să plângă după mine, iar mie, nici să nu-mi pese. Eu să stau mândră, în centrul atenţiei.

-         Taci ! Nu mai păcătui !

-         De ce spui că păcătuiesc dacă-mi doresc să fiu şi eu, o dată-n viaţă, frumoasă.

-         O dată-n viaţă ? Te auzi ce spui ?

-         Da. Vreau să fiu frumoasă ca o prinţesă. Frumoasă şi indiferentă ! Vreau să am înmormântarea la televizor. Să mă admire lumea !

-     Doamne ! Iart-o că nu ştie ce vorbeşte ! Iart-o, Doamne !!! Dumnezeu să te ierte !           (Schiţă extrasă din vol. “Ţara păcălelilor”, autor Gabriela Morar). 

ASTA E SOLUŢIA

  

Conversaţie cu un surd pe nume Surdu :

-         Mă, domnu’ Surdu, eu nu-i mai suport pe ăştia ce conduc ţara asta. Tot timpul se răzgândesc.

-         Evident că nu gândesc.

-         Ziceam că mereu se răzgândesc !

-         Şi eu ce zic ? Mereu nu gândesc !

-         Zic acum într-un fel, după zece minute spun cu totul altceva. Tot timpul se răzgândesc. Eu n-am mai văzut aşa răzgândaci ca ăştia din Guvern.

-         Ce ?!

-         Răzgândacii din Guvern !

-         Ce spui ?

-         Răz-gân-da-cii ! Din Guvern !

-         Ar trebui să folosească insecticid, să-i stârpească.

-         Pe cine ?

-         Pe gândacii din Guvern.

-         Pe cine ?!

-         Pe gân-da-cii din Guvern. Asta e soluţia.             (D. 10.10.2010).   

(Schiţă extrasă din vol. « Ţara păcălelilor », autor Gabriela Morar).

VICTORAŞ, CRINUL ALB, KLAUS ŞI BABA CLOANŢA

În Ţara Păcălelilor, a fost nuntă mare. Un Făt-Frumos pe nume Victoraş cel Victorios s-a căsătorit cu o Ileană-Cosânziană pe nume Crinuţa sau Crinul Alb-Gălbui. Peste şapte milioane de nărozi (norod = popor, nărozi = cetăţeni din popor) au participat la nuntă.

La nuntă, Crinuţa l-a invitat şi pe vecinul lor, Zmeul Zmeilor, care se mai numea şi Klaus. Acesta văzu ce bine se trăieşte în familia Crinuţei (cred şi eu ! Că doar Victoraş are victorie după victorie). Drept urmare, Zmeul Zmeilor pe nume Klaus, în calitatea sa de terţă persoană în actul de căsătorie a lui Victoraş cu Crinuţa, a spus :

-         Eu, vecinul vostru, Zmeul Zmeilor, vă anunţ că începând de mâine, voi fi invitat permanent la voi la masă.

-         Dar, stimate vecine, tu nu faci parte din familia noastră. Eu, Victoraş, m-am unit cu Crinuţa, nu cu tine. Tu nu faci parte din familie, deci nu poţi veni zilnic la masa noastră.

-         Ba da !

-         Ba nu !

-         Atunci va trebui să divorţaţi !

-         Ceee ?!

-        Să di-vor-ţaţi ! N-am fost destul de clar ?! Vrei să mai repet o dată ? Eu sunt Zmeul Zmeilor ! Eu dacă spun o dată o vorbă, e vorbă ! Totuşi îţi mai spun o dată, aşa, mai pe înţelesul tău : ori eu primesc de la voi ceea ce am cerut, ori nu primesc şi atunci voi TREBUIE să vă despărţiţi !

-         Nu, dar…, nu înţeleg. Tu nu erai în calcul, când noi ne-am căsătorit.

-         Dar sunt acum.

-    Căsătoria e un contract între două persoane. Nu poate veni o a treia persoană să modifice contractul. Şi încă post-factum ! Nu se poate aşa ceva, spune Victoriaş, dar interesant, pe un ton mieros.

-       Eu nu mai am nimic de zis, a spus Zmeul, apoi a luat-o pe Crinuţa de mână şi a dus-o  la el acasă.

Un timp, Crinuţa a gătit păpică bună pentru Zmeu.

Într-o zi, trecea pe la poarta Zmeului, Baba Cloanţa, care se mai numeşte şi P. D., adică Prima Doamnă. Cloanţa i-a spus Zmeului :

-         Zmeule, frumosule, frumoasă e Crinuţa ta. E ca un Crin Alb. Dar să ştii că dacă mă iei pe mine în locul ei, eu pot fi frumoasă ca un trandafir.

-         Ca un trandafir ?!? Uuuuuaaaauuuu, ce mult îmi plac trandafirii ! Ce fel de trandafir ?

-         Trandafir portocaliu !

-         Foarte frumos ! Îmi place mai mult trandafirul portocaliu decât crinul alb, a spus Zmeul şi i-a dat papucii Crinuţei, cu toată păpica ei bună cu tot.

Până acum Baba Cloanţa, tot urâtă a rămas. Nu seamănă deloc cu un trandafir, ci, mai degrabă, cu un şobolan. Mai ales că-i şi roade buzunarele Zmeului. Zmeul se trezeşte că are buzunarele rupte şi nu ştie de ce. Habar n-are că-i le roade Cloanţa.

Iar Crinuţa a rămas pe drumuri, e a nimănui.

Victoraş îşi caută altă familie.

Zmeul Zmeilor are speranţe mari de viitor, graţie succeselor din ultimul timp. (ssssttttt, “succese” – aşa crede el, dar eu vă spun un secret : succesul cu Baba Cloanţa e cel mai tare. Ce va păţi bietul Zmeu…...).

               Va urma.             (“Actualitatea acidă”, autor Gabriela Morar).


Citiţi şi :  MARE  NECAZ  ARE  UN  EDIL

VITEJIE DE PITIC ŞI REALIZĂRI DUPĂ PUTERI

Are funcţie mare în stat, dar e mic la stat şi la sfat. Tare mic. Şi realizările îi sunt la fel de mici, după puteri. După puterile lui fizice, şi nu după puterea mult prea mare pe care o are în stat, că aşa-i la noi : cap mic, de pitic, dar pălărie maaaareeeeee ! I se mai spune Piticul cel Viteaz, Piticul Viteazul, Răul cel Mic, Mic dar Rău, Inauguratorul, Panglicarul.

De ce Viteaz ? Fiindcă adesea se laudă cu vitejiile lui :

-         Eu sunt curajos ! Nu ca alţii ! Eu am curajul de a lua măsuri dure !

-         Ia-le împotriva ta, dacă eşti aşa curajos ! strigă cineva din public.

-         Eu iau măsuri dure ! E adevărat, nu împotriva mea.

-         Ia-le împotriva ta ! strigă audienţa.

-         Dar am curajul de a le lua. Nu ca alţii ! Eu întotdeauna iau taurul de coarne !

-         Vezi să nu te ia el în coarne. Că nu mai ai scăpare ! se aude în public.

-         Eu sunt viteaz ! Eu tai adesea panglici !

-         Panglică lungă la şosea scurtă. Măcar de-ar avea şoseaua aceeaşi lungime cu panglica !

-         Ştiţi ce efort mare trebuie să depui când eşti mic şi trebuie să tai multe panglici ? Nici nu bănuiţi ce efort mare este ! Trebuie să ţin foarfeca în mână, uneori minute întregi. Şi e atât de grea !

-         Da’, nu te mai chinui, domnule, să inaugurezi fiecare zece centimetri de şosea ! Cine te obligă ?

-         Eu sunt mic, de aia inaugurez suprafeţe foarte mici, după puterile mele. O dată am inaugurat un pod care era aşa de micuţ că abia îl vedeai.

-         Da, ştim, era aproape invizibil.

-         Dar era mic şi frumos.

-         Şi după ce l-ai inaugurat, s-a dărâmat.

-         A venit apa şi l-a luat.

-         Aaaa, deci nu era rezistent la apă. Atunci, oare care să fi fost rostul lui ?

-         Rostul lui a fost să-l inaugurez.

-         Numai atât ?!

-         Nu ajunge ? Eu întotdeauna fac lucruri foarte mici, căci mici îmi sunt puterile. Eu sunt mic. Dar există şi un mare avantaj.

-         Care ?

-         Eu întotdeauna voi alege pentru ţara mea, Răul cel mai Mic.

-         Răul cel Mic eşti matale, însă vezi, un rău mic, poate să facă pagube foarte mari.                    (D. 02.10.2011).          (Schiţă extrasă din vol. « Ţara păcălelilor », autor Gabriela Morar).

DE SĂRBĂTORI ALEŞII NOŞTRI AU GRIJĂ SĂ TRĂIM BINEEEEE !!!

Mulţumită politicii Guvernului ăsta, condus de Răul cel Mic, domnul Nae al Savetei, are mai multe zile libere de sărbători decât în alţi ani. Saveta e bucuroasă :

-         În sfârşit, am ajutor, zice Saveta şi binecuvântează Guvernul.

Iar Nae, de fericire că Guvernul e aşa grijuliu cu poporul,  a băut tot vinul din damigeană, toată ţuica din sticle, şi chiar şi esenţa de rom şi de vanilie pe care o cumpărase Saveta pentru prăjituri. Ieri dimineaţă, când îşi pregătea Saveta ingredientele pentru cozonaci, şi-a dat seama că îi lipseau stafidele şi şi-a chemat ajutorul :

-         Nae, mergi până la magazin, să-mi cumperi jumătate de kilogram de stafide.

Merge Nae la magazin şi cere :

-         Dă-mi jumătate de kilogram de stafii.

Magazinul e plin de lume, care râde de Nae. Dar vânzătoarea :

-         Noi n-avem. Încercaţi la cimitir !

Nae s-a întors acasă. Afară era întuneric, Nae era beat şi fericit, (binecuvântat fie Guvernul !) şi i s-a părut că la poartă e un om care întinde mâna pentru salut. În realitate era o tufă de trandafir, iar "mâna" era o creangă de trandafir. Nae a fost foarte politicos cu trandafirul :

-         Să trăieşti, frate ! a salutat Nae trandafirul, dând mâna cu el. Dar trandafirul a fost rău şi l-a înţepat.

-         Aaaau ! ţipă Nae în gura mare. Mă, eşti prost la cap ?! Bine că taci ! Să zgârâi ştii, dar să vorbeşti, nu ! Escrocule !! îl mai gratulează Nae pe domnul Trandafir, apoi intră în casă. (Trandafirul ăsta cred că e portocaliu).

-         Ai cumpărat stafide ? îl întreabă Saveta.

-         Nu, zice vânzătoarea să încerci la cimitir.

-         La cimitir ?!

-         Da, oameni răi, Saveto, oameni răi. Ca şi ăsta de la poartă. Era unul care stătea cu mâna întinsă la poartă, eu l-am salutat şi am dat mâna cu el, iar el m-a zgârâiat. Oameni răi !

-         Stătea cu mâna întinsă şi te-a zgârâiat când ai dat mâna cu el ?! O fi fost vreun cerşetor, că de când NE MERGE BINE, mulţumită politicii lu’ domnu’ Răul cel Mic, s-au înmulţit tare mult cerşetorii. Nu mai au oamenii unde munci, săracii ! Că domnu’ ăsta Mic dar Rău, cu politica lui demolatoare, i-a lăsat fără locuri de muncă. În prag de sărbători, trebuie să fim buni. Măcar noi să ne ajutăm între noi, că domnii politicieni ne-ar lua şi pielea ! Du-te şi dă-i bietului cerşetor nişte bănuţi şi nişte prăjituri.

-         Merg să-i dau nişte bani şi nişte prăjituri, zice Nae, apoi merge şi pune pe tufa de trandafir prăjiturile şi banii.

A doua zi dimineaţa, darurile erau tot pe tufă. Nae le vede şi zice :

-         Ce om nerecunoscător ! Nici nu le-a luat ! Şi m-a şi zgârâiat ! Şi nici nu m-a salutat ! În ziua de azi nu-i bine să ajuţi pe nimeni ! Cine ştie ce spiona el p-aici !      (Schiţă extrasă din vol. « Ţara păcălelilor », autor Gabriela Morar).