DĂ DOAMNE, PLOAIE ! BA NU, DĂ SECETĂ, CĂ IEŞIM MAI IEFTIN !

G. şi-a cumpărat la oraş, o căsuţă cu o mică grădină. Şi-a plantat în grădină doi pomi, câteva floricele şi nişte legume. Grădină mică, vreo sută de metri patraţi. Un vecin l-a sfătuit :

-         Vecine, să fii atent cu udatul grădinii.

-         Grădina mea e foarte mică.

-         Dar valoarea facturii poate fi mult prea mare. Apa e foarte scumpă aici la noi.

-         De ce ?

-         Fiindcă aparţine partidului.

-         Apa ?!

-         Firma care o vinde. De când a pus partidul lăbuţa pe apa oraşului, cele mai mari facturi pe care le plătim, sunt la apă. Am ajuns să facem economie de apă, chiar şi la baie.

G. a urmat sfatul şi a irigat cu măsură. Apoi a venit factura la apă. G. s-a luat cu mâinile de cap :

-         Doamne, ce factură ! Ce sumă uriaşă ! Parcă ar băga aur în apă. Consumi patru, cinci metri cubi de apă şi plăteşti milioane !

-         Vecine, să ştii că nu bagă aur în apă.

-         Atunci, de ce-i aşa scumpă ?

-         Pentru că sunt mulţi paraziţi.

-         Sunt paraziţi în apă ? Ce fel ? Viermi ?

-         Ar fi bine.

-         Rozătoare ?

-         Da, rozătoare de buzunare.

-         Vai de mine ! Doar n-or fi şobolani, că ăştia trăiesc în canalizare. Asta trebuie să fie explicaţia, sunt mulţi şobolani. Înţeleg că de aceea e aşa scumpă apa. Costă mult deratizarea ?

-         Măcar dacă s-ar face !

Foarte dezamăgit că are de plătit o sumă mare, fără să fi consumat aproape nimic, G. a început să studieze factura, sperând că este o greşeală.

-         Trebuie să fie o greşeală, o voi descoperi şi le voi cere s-o corecteze.

-         Ai dreptate, este o greşeală, în sensul că trebuie să plăteşti fără să consumi. Dar nu o vor corecta.

-         De ce ?

-         Fiindcă tu eşti singurul nemulţumit. Toţi ceilalţi plătesc, ca fraierii, adică, vreau să spun, ca nişte buni platnici.

-         Nişte buni platnici nu plătesc ceea ce nu consumă.

A doua zi :

-         Să ştii, vecine, că am studiat cu atenţie factura şi m-am crucit. Pentru cele câteva găleţi de apă pe care le-am pus la garofiţe, la salată şi la morcovi, voi plăti câteva milioane, căci, să vezi, drăcie, ei au calculat apa asta de două ori. O dată la consum şi încă o dată la canalizare. Păi, dacă mi-am udat grădina, de ce au trecut-o la canalizare, că doar apa a intrat în legume, nu în canal ? Şi încă ceva nu înţeleg, când am semnat contractul, m-au întrebat dacă voi iriga grădina, le-am spus că da, atunci de ce au trecut că toată apa consumată, ajunge în canal ? De ce ?!

-         Fiindcă s-au obişnuit cu mămăliga. Ei fac ce vor, căci mămăliga oricum nu explodează.

-         Eu de acum nu mai pun nici un strop de apă, la plante.

-         Dar ce vei face ?

-         Mă voi ruga să plouă !

Şi s-a rugat să plouă. Şi a plouat. Foarte puţin şi numai în două zile, atât cât să nu se usuce plantele.  G. a aşteptat factura :

-         Acum sunt curios să văd factura, că eu n-am mai irigat grădina, acum apa a venit de la Dumnezeu, nu de la firma stăpână pe apă.

-         Nu-ţi fă iluzii, inventează ei ceva ca să-ţi ia banii degeaba.

-         Nu văd ce ar putea inventa, căci n-am consumat mai nimic. Am stat mai mult la fiică-mea.

-         Aş dori să nu ai surprize neplăcute, însă firma care stăpâneşte apa, e firmă de partid. Aşa că te poţi aştepta la orice.

-         Eu l-am rugat pe Domnul să dea ploaie, n-am rugat partidul.

-         Da, dar vezi, partidul îşi cam bagă coada peste tot.

-         Să-şi bage coada, unde gândesc eu.

A venit factura. Suma datorată : aproape două milioane. De ce ? Acum suma pentru apa consumată era mai mică, însă suma pentru apa de ploaie era foarte mare, de vreo douăzeci de ori mai mare decât suma pentru apa consumată.

-         Ce zici, vecine, cum e factura ?

-         Ai avut dreptate. Au inventat ei ceva, ca să ia banii degeaba. Acum consumul de apă e mic, dar, culmea absurdului, trebuie să plătesc fiindcă a plouat ! De parcă ei au adus ploaia !

-         Cine te-a pus să te rogi să vină ploaia ?

-         N-aş fi crezut niciodată că apa din precipitaţii mă poate costa atât de scump. Nu înţeleg, de ce ?

-         Cică, pentru că apa de pe casa ta, ajunge în canalizarea oraşului.

-         Şi dacă n-ar fi casa mea pe locul respectiv, în acel loc, n-ar ploua ? Casa mea atrage ploaia, cumva ?

-         Casa ta, nu. Dar rugăciunile tale, poate.

-         Orice s-ar spune, taxarea apei de ploaie mi se pare absurdă ! Cât despre canalizarea oraşului, ce să vorbim ? Dacă plouă cinci minute toate străzile sunt inundate. Atunci, unde e canalizarea ?

-         Pe factură !

-         M-am răzgândit. Mă voi ruga să nu mai plouă ! Să fie secetă !

Şi a venit seceta. Legumele s-au uscat. În piaţă sunt scumpe. G. nu mai ştie ce să-l mai roage pe D-zeu ? Să plouă ? Apa de ploaie de pe factură, e mult prea scumpă. Să nu plouă ? Şi atunci, legume, de unde ?

-         Să ştii vecine, că eu nu mă dau bătut. O să merg la firma asta, care e stăpâna norilor şi o să le cer să anuleze facturile aberante. Acum am două facturi în care se facturează apă din precipitaţii, deşi a plouat destul de puţin.

-         Mai bine nu ploua deloc. Dar, oricum ar fi, tot rău e de noi, că ăştia găsesc pretexte să umfle factura. Spuneai că firma de apă, e stăpâna norilor ?

-         Normal, din moment ce taxează activitatea norilor. Firma asta consideră că e meritul ei, că avem nori pe cer. Fără această firmă, n-ar mai fi nori. Ar trebui să fie stăpâna canalizării, dar nu prea pare, căci după două minute de ploaie toate străzile sunt inundate şi ai nevoie de bărcuţă. Canalizarea pare a fi a nimănui.

-         Aşa-i, când e vorba de a se îngriji de canale, acestea sunt ale nimănui. Dar când e vorba de a încasa banii, sunt ale lor.

-         Eu mâine merg la ei să le cer anularea celor trei facturi aberante.

-         Şi dacă nu vor ?

-         Fac un scandal-monstru. Le spun că o să mă rog să nu mai plouă în veci.

-         Vezi, că poate le dai idei şi îţi taxează rugăciunile. Poate vei descoperi pe factura la apă, o nouă taxă : taxa pe rugăciune.

-         Cum asta ?

-         Păi, vor spune că le-ai stricat afacerea cu rugăciunile tale, că din vina ta nu plouă, iar ei nu pot încasa taxa pe ploaie.

-         Nu m-aş mira. Dar atunci, le voi sugera să-şi schimbe numele în  « SC Stăpâna norilor SRL ». Măcar atât. Ca să ştim dinainte cu cine avem de-a face.

Până la rezolvarea problemei, pentru a avea o viaţă mai uşoară, G. şi-a făcut fântână personală. Toată strada se bucură acum de facturi mai decente. Numai de n-ar veni ploaia.

-         Acum rămâne doar să sperăm că partidul n-o să pună lăbuţa, pardon, mânuţa, şi pe fântâna asta.

-         Să nu îndrăznească, căci altfel, iar mă rog.           (Schiţă extrasă din volumul "Ne merge bine", capitolul "Umor (ne)politic(os)", autor Gabriela Morar).