Tantile din comună ies seara pe la porţi, la o bârfă, două.
-
Măi, Saveto, tocmai vorbeam cu
soră-mea despre ce vremuri bune trăim noi acum.
-
Vorbeşte în numele tău ! Tu
poate trăieşti vremuri bune, că am văzut eu că te vizitează băieţii ăia de la
partid. Probabil ţi-au dat şi ţie plasă. Portocalie. Au mai dat şi
altora.
-
Cui ?
-
Celor pe care i-au putut păcăli. Au
căzut destui în plasă.
-
Aia-i altă
plasă. Dar nu plasa lor m-a făcut pe mine fericită.
-
Nuuu ?! Dar ce ?
-
Televizorul,
fie binecuvântat.
-
Chiar că
fie ! Că şi eu, în toate serile când mă rog, mă rog şi pentru dânsul.
-
Pentru cine ?
-
Pentru televizor. Să mi-l ţină
Dumnezeu, sănătos. Adică vreau să zic, să nu se strice.
-
Te cred,
soro. Şi, cum îţi spuneam, tare bine m-am distrat azi, cu înmormântarea aia. Eu am văzut multe înmormântări, da’ una aşa faină, nu. Cât lux !
Să-ţi dea la televizor înmormântarea, ce idee bună ! Aşa să tot mori !
-
Ba să mori tu !
-
Eu vreau să-mi dea la televizor
înmormântarea. E tare fain ! Dar nu înţeleg ceva.
-
Ce ?
-
Oare de ce filmează înmormântarea,
din elicopter ?
-
Fiindcă sunt prea multe
televiziuni şi fiecare vrea să filmeze cât mai de aproape, mirele. Adică,
Doamne iartă-mă, mortul. Iar ăştia cu elicopterul au o panoramă mai bună.
-
Panaramă mai bună ? Cum e
aia ?
-
Panoramă, nu panaramă ! Adică o vedere generală.
-
Deci, asta e. Şi eu când mor,
vreau aşa. Să mă dea la televizor !
-
Ia mai pune-ţi pofta-n cui !
-
Da’, de ce ? Merg să mă
pregătesc.
-
Ce să faci ?!
-
Îmi pregătesc haine frumoase,
pudră, ruj…
-
Ceee ?
-
Ca să fiu
frumoasă.
-
Tu crezi că înainte de a muri, o
să te machiezi ?
-
Dacă nu mă machiez eu, mă machiază
fiică-mea. O instruiesc eu până atunci.
-
Dar, totuşi, renunţă şi tu, măcar
la pudră. Nu cred că va fi nevoie.
-
Vreau să fiu frumoasă. Dacă mă
filmează de aproape şi mă dă la televizor ? Nu vreau să mă fac de râs. Şi
aş vrea să-mi cheme şi o coafeză, să mă coafeze frumos, să am părul ondulat.
-
Dar nu vei fi mireasă !
-
Dacă aş fi mireasă nu m-ar da la
televizor.
-
De parcă … dacă vei fi… altceva, te vor da.
-
Sper.
-
Atunci, vezi să nu uiţi să le spui
alor tăi, ce pretenţii ai.
-
Vor şti
tot. Şi părul să mi-l vopsească roşcat.
-
Încetează
! Vorbeşti cu păcat !
-
De ce ?
Toată viaţa mi-am dorit să fiu frumoasă şi lumea să plângă după mine, iar mie,
nici să nu-mi pese. Eu să stau mândră, în centrul
atenţiei.
-
Taci ! Nu mai păcătui !
-
De ce spui că păcătuiesc dacă-mi
doresc să fiu şi eu, o dată-n viaţă, frumoasă.
-
O dată-n
viaţă ? Te auzi ce spui ?
-
Da. Vreau să fiu frumoasă ca o
prinţesă. Frumoasă şi indiferentă
! Vreau să am înmormântarea la televizor. Să mă admire lumea !
- Doamne ! Iart-o că nu ştie ce vorbeşte ! Iart-o, Doamne !!!
Dumnezeu să te ierte ! (Schiţă extrasă din vol. “Ţara păcălelilor”, autor Gabriela Morar).
