Familia împreună cu musafirii din străinătate se uită la Tv. la o emisiune cu
politicieni.
-
Am auzit că la voi în România, e o
plăcere să-i asculţi pe politicieni. Că ar fi foarte interesanţi şi simpatici.
-
Da, să ştii că politicienii de la
noi sunt al dracu’ de simpatici, zice bunicul printre sughiţuri, căci e afumat
bine. [Bunicul, atunci când e afumat bine (sau rău ?), vede numai oameni
simpatici şi frumoşi în jurul lui. În aceste momente, chiar şi ridurile de pe
faţa bunicii, dispar ca prin farmec. După o zi petrecută la cârciumă, seara,
când ajunge acasă, îi spune bunicii : "Mă, da’ frumoasă te-ai făcut,
dimineaţă nu erai aşa". Numai în asemenea momente o vede frumoasă, iar ea,
ce să facă ? Vede şi ea, partea plină a paharului, şi la propriu,
şi la figurat].
În platou sunt reprezentanţi ai celor două partide reprezentate de
regele florilor, trandafirul. Pe peretele din spatele politicienilor se află
cele mai frumoase flori : în partea stângă sunt trei trandafiri
roşii, iar în partea dreaptă este un trandafir portocaliu.
Între ei, mai puţin vizibil, un crin alb. (Crinul pare cam
ofilit, dar nu ştiu de ce nu observă nimeni. Nici măcar alb curat nu mai e,
parcă începe să fure din culoarea trandafirilor, dar nimeni nu acordă
atenţie).
-
Frumoase flori îi reprezintă,
spune tanti Joana. Ce trandafiri superbi. Şi între
ei, un crin minunat, alb. Cred că simbolizează puritatea gândurilor lor faţă de popor.
Aşa crede mătuşa, eu cred altceva. Eu cred că au
pus crinul lângă trandafiri, doar ca să le iasă numărul. Nu numărul de voturi,
că ăla le iese oricum, că ei ştiu să numere bine. Dar trebuie să le iasă
numărul de flori : trei trandafiri plus un trandafir egal patru
trandafiri. Nu e bine, pare un buchet pregătit pentru o înmormântare. Dar dacă
mai adaugi şi un crin, atunci ai cinci flori. E bine. Cât despre
"puritatea gândurilor lor faţă de popor", mătuşa va avea nevoie de
mulţi ani ca să înţeleagă, nu-i pot explica în câteva minute. Îi spun mătuşii că e cam naivă pentru vârsta
ei, se vede că n-a trăit în România, dar ea continuă :
-
Cred că şi vorbele le sunt la fel
de frumoase. Sunt foarte curioasă, să-i aud cum se vor gratula : "Mă
frumosule, mă trandafirule, ce frumos eşti !" "Dar şi tu eşti superb, şi miroşi atât
de bine, ce parfum minunat de crin."
-
Lasă visele, mătuşă, uite că a
început emisiunea, şi deja se gratulează.
În casă se face linişte, toţi ascultă cu multă atenţie. Mătuşa se
ridică în picioare, în semn de respect. După numai două minute de la începerea
emisiunii, uite ce-i aud urechile :
-
Mă şobolanule, eşti un
împuţit !
-
Iar tu eşti o lipitoare !
-
Doamne,
spune mătuşa Joana, nu pot să cred ! Vor să
înlocuiască frumoşii trandafiri de pe drapelurile de partid, cu şobolani şi cu
lipitori !?!
Apoi mătuşa, de dezamăgire, cade leşinată. (L. 11.07.2011). (Schiţă extrasă din volumul "Ţara păcălelilor", autor Gabriela
Morar).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu