-
"Hai la cozonaci, neamule ! Dau un
cozonac pentru un vot ! Haaai la cozonaaaci !" Asta se auzea pe străzile comunei
în prag de alegeri. Şi o rostea chiar unul dintre candidaţii la funcţia de primar !
-
Mie să-mi dai opt cozonaci, că eu
am şi şase puradei, spune doamna Romica.
-
Mie dă-mi zece, că eu am acasă opt
puradei, spune domnul Romică.
-
Lasă măi, că ăia nu au drept de
vot, ei nu mă pot vota, spune domnul candidat la funcţia de primar.
-
Votăm noi şi pentru ei ! Tu
dă-ne cozonacii şi n-avea teamă, că votăm noi.
-
Aşa-i, aşa-i, te votăm toţi, că
mata ne-ai rezolvat să avem şi noi buletin ca să putem vota. Ne ajutaşi pe
toţi, şi acum toate cele 25 de familii avem domiciliul aici, în căsuţa asta, stăm
cam înghesuiţi, dar suntem obişnuiţi.
-
Da măi, dacă nu vă aduceam eu
aici, voi nu aveaţi domiciliu nicăieri, umblaţi dintr-un loc în altul, şi le
făceaţi cetăţenilor pagube peste tot pe unde mergeaţi. Acum să staţi aici şi să
mă votaţi.
-
Te votăm. Da’ mai dă-ne nişte
cozonaci, zice domnul Romică.
-
Nu mai am. Eu mi-am vândut vaca,
pentru a face rost de bani, ca să vă dau vouă cozonaci. Că sponsor n-am găsit,
toţi au zis că n-am valoare şi nu se merită să investească în mine. Aşa că a
trebuit să vând vaca pentru a vă da vouă cozonaci şi ouă. Nici şcoala nu mi-am
terminat-o, că nu mi-au mai rămas bani şi pentru profesori.
După plecarea candidatului, alegătorii, se sfătuiesc :
-
Deci, noi cu cine votăm ?
-
Cu ăsta, cu cozonacii !
-
Dar ăsta n-are şcoală nici cât
noi.
-
Are zece
clase.
-
Neterminate.
-
Dar celălalt candidat, Popescu, ăla
are facultate.
-
Şi e mult mai inteligent.
-
Dar ăla nu dă nimic.
-
Nu-l votăm !
-
Totuşi are idei bune, vrea să
dezvolte comuna, spune domnul profesor Ionescu.
-
Degeaba, dacă nu dă cozonaci, nu-l
votăm, spune doamna Romica.
A apărut şi o ziaristă curioasă :
-
Dvs. după ce criterii vă ghidaţi
când vă alegeţi primarul ?
-
Cum să ne ghidăm ? Nu ne
ghidăm !
-
În funcţie de ce criterii vă
alegeţi primarul ?
-
Ce-s alea criterii ? Ce tot
zice asta ?
-
Aşa se cheamă mai nou, cozonacii,
criterii ?
-
De ce-i votaţi ?! insistă
ziarista.
-
Cum, de ce ?! Pentru
cozonaci !
-
Şi îi votaţi numai pentru
cozonaci ?
-
Ei, nu. Pe lângă cozonaci, au dat
şi câte o găleată.
-
Plină cu ce ?
-
Cu draci ! Goală !
-
Te votăm şi pe tine dacă ne dai
nişte criterii din alea cu nuci.
-
Sau cu stafii.
-
Cu stafide, nu cu stafii !
-
Eu nu candidez, spune ziarista,
dar oare, cei cu cozonacii, de unde aveau atâţia bani pentru cozonaci ?
-
Unul zicea
că a vândut vaca. Vezi să nu ! A furat pe vremea când era
vice. Făcea multe şmecherii. Îţi rezolva orice, dacă îl mituiai.
-
Şi îl mai votaţi ?
-
Normal, pe cine altcineva să
votezi ? Parcă ceilalţi sunt mai buni !
Au candidat patru persoane, trei au dat cozonaci.
După vot – turul unu, pe străzile comunei, se auzea adesea
următorul dialog :
-
Cu cine ai votat ?
-
Cu cei trei de la care am luat
cozonaci.
-
Cu toţi trei ?!
-
Da, ca să nu supăr pe nici unul.
Să-mi mai dea cozonaci şi altă dată, că eu îi votez.
După numărarea voturilor în turul unu : foarte multe voturi
anulate, cu ştampila pusă pe toţi trei cozonacii, adică, candidaţii. Turul
doi : sute de voturi anulate, ştampilă pe ambii coz…, candidaţi.
După turul doi, pe străzile comunei, se auzea adesea următorul
dialog :
-
Cu cine ai votat ?
-
Cu amândoi cozonacii.
În sfârşit, primărelul a fost
ales. Vorbea lumea :
-
Ai aflat cine a câştigat ?
-
Da, a câştigat Cozonacul cu nuci,
căci a fost mai bun decât cel cu stafii.
-
Cu stafide.
-
D-l primar Cozonac cu nuci, îşi va
lua biroul în primire luni.
În prima zi a săptămânii, intră
la el un om de afaceri din comună, care făcuse greşeala să îl facă incompetent
înainte de alegeri.
-
Bună, primare.
-
"Domnule primar", vrei să spui.
-
Cum spui. Vreau să îţi cer
sprijinul legat de afacerea asta a mea, ca să nu trebuiască să închid firma.
-
Nu pot.
-
Hai, ajută-mă, că şi eu fac ceva
pentru comună.
-
Ce faci tu pentru comună ?
Căci, să mă finanţezi n-ai vrut !
-
Asta nu am
putut.
-
Atunci nici eu nu pot !
-
Hai, că poţi. E vorba despre
păstrarea câtorva zeci de locuri de muncă.
-
Ce-mi pasă mie ?
-
Dacă
închid firma, unde vor munci ? Vor merge la furat, la fel
ca cei pe care i-ai adus în comună ca să te voteze ?
-
Vezi că există soluţii ? Eu
nu te pot ajuta, căci tu nu m-ai susţinut, şi nici familia ta. Aşa e în
democraţie. Asta este democraţia partidului meu.
-
Ce partid e ăsta ?
-
Unul
democrat. Trăiască democraţia din România !
-
Poate
hoţia !
-
Exact !
Trăiască democraţia şi hoţia din România ! spuse noul primar, închinând un
pahar de şampanie în cinstea democraţiei care l-a făcut pe el primar. (Schiţă extrasă din volumul “Ne merge bine”, autor Gabriela Morar).
! Mai multe
schiţe despre vot, găsiţi pe site-ul “Pamflet, schiţă umoristică”, la adresa :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu