DUMNEZEU S-O IERTE

Tantile din comună ies seara pe la porţi, la o bârfă, două.

-         Măi, Saveto, tocmai vorbeam cu soră-mea despre ce vremuri bune trăim noi acum.

-         Vorbeşte în numele tău ! Tu poate trăieşti vremuri bune, că am văzut eu că te vizitează băieţii ăia de la partid. Probabil ţi-au dat şi ţie plasă. Portocalie. Au mai dat şi altora.

-         Cui ?

-         Celor pe care i-au putut păcăli. Au căzut destui în plasă.

-         Aia-i altă plasă. Dar nu plasa lor m-a făcut pe mine fericită.

-         Nuuu ?! Dar ce ?

-         Televizorul, fie binecuvântat.

-         Chiar că fie ! Că şi eu, în toate serile când mă rog, mă rog şi pentru dânsul.

-         Pentru cine ?

-         Pentru televizor. Să mi-l ţină Dumnezeu, sănătos. Adică vreau să zic, să nu se strice.

-         Te cred, soro. Şi, cum îţi spuneam, tare bine m-am distrat azi, cu înmormântarea aia. Eu am văzut multe înmormântări, da’ una aşa faină, nu. Cât lux ! Să-ţi dea la televizor înmormântarea, ce idee bună ! Aşa să tot mori !

-         Ba să mori tu !

-         Eu vreau să-mi dea la televizor înmormântarea. E tare fain ! Dar nu înţeleg ceva.

-         Ce ?

-         Oare de ce filmează înmormântarea, din elicopter ?

-         Fiindcă sunt prea multe televiziuni şi fiecare vrea să filmeze cât mai de aproape, mirele. Adică, Doamne iartă-mă, mortul. Iar ăştia cu elicopterul au o panoramă mai bună.

-         Panaramă mai bună ? Cum e aia ?

-         Panoramă, nu panaramă ! Adică o vedere generală.

-         Deci, asta e. Şi eu când mor, vreau aşa. Să mă dea la televizor !

-         Ia mai pune-ţi pofta-n cui !

-         Da’, de ce ? Merg să mă pregătesc.

-         Ce să faci ?!

-         Îmi pregătesc haine frumoase, pudră, ruj…

-         Ceee ?

-         Ca să fiu frumoasă.

-         Tu crezi că înainte de a muri, o să te machiezi ?

-         Dacă nu mă machiez eu, mă machiază fiică-mea. O instruiesc eu până atunci.

-         Dar, totuşi, renunţă şi tu, măcar la pudră. Nu cred că va fi nevoie.

-         Vreau să fiu frumoasă. Dacă mă filmează de aproape şi mă dă la televizor ? Nu vreau să mă fac de râs. Şi aş vrea să-mi cheme şi o coafeză, să mă coafeze frumos, să am părul ondulat.

-         Dar nu vei fi mireasă !

-         Dacă aş fi mireasă nu m-ar da la televizor.

-         De parcă … dacă vei fi…  altceva, te vor da.

-         Sper.

-         Atunci, vezi să nu uiţi să le spui alor tăi, ce pretenţii ai.

-         Vor şti tot. Şi părul să mi-l vopsească roşcat.

-         Încetează ! Vorbeşti cu păcat !

-         De ce ? Toată viaţa mi-am dorit să fiu frumoasă şi lumea să plângă după mine, iar mie, nici să nu-mi pese. Eu să stau mândră, în centrul atenţiei.

-         Taci ! Nu mai păcătui !

-         De ce spui că păcătuiesc dacă-mi doresc să fiu şi eu, o dată-n viaţă, frumoasă.

-         O dată-n viaţă ? Te auzi ce spui ?

-         Da. Vreau să fiu frumoasă ca o prinţesă. Frumoasă şi indiferentă ! Vreau să am înmormântarea la televizor. Să mă admire lumea !

-     Doamne ! Iart-o că nu ştie ce vorbeşte ! Iart-o, Doamne !!! Dumnezeu să te ierte !           (Schiţă extrasă din vol. “Ţara păcălelilor”, autor Gabriela Morar).