TOT RĂUL SPRE BINE (dacă nu ştii să scrii, nu-ţi fă griji, s-ar putea să fie spre binele tău)

TOT  RĂUL SPRE  BINE

(dacă nu ştii să scrii, nu-ţi fă griji, s-ar putea să fie spre binele tău)

(Să nu-ţi faci griji dacă textul de mai sus, îl scrii în felul următor :  “Dacă nu şti să scri, nuţi fă griji, sar putea să fie spre binele tău”. Uneori o gramatică proastă, îţi aduce mai multă culoare în viaţă…, mai multe soiuri de trandafiri…., etc. Ca în povestirea următoare.) 

-    În urmă cu vreo doi ani, primăvara, am zis să merg până la bunicuţa să văd ce mai face, ce mai plantează în grădină.

-         Ia auzi, a mers Scufiţa la bunicuţă. Sper că nu te-ai întâlnit cu lupul.

-         Lasă-l pe lup în pace. Bunicuţa îmi lăsase un bileţel pe masă : “Dragă nepoată, eu sunt plecată…”

-         Unde era plecată ?

-         Avea întâlnire.

-         Cu cine ?

-         Cu lupul. Deci, pe bileţel era scris negru pe alb. Ba nu, albastru pe alb : “Dragă nepoată, eu sunt plecată cu treabă. Când mă întorc acasă, aş vrea să plantez nişte butaşi. Te rog pe tine, ca o Scufiţă bună ce eşti, adică nu. Ca o nepoată bună ce eşti, să mergi să-mi cumperi ceva pentru grădină : 10 butaşi de trandafiri roşi şi 10 portocali.”.

Am mers la piaţă : 

-         Vă rog să-mi daţi 10 butaşi de trandafiri.

-         Ce culoare ? mă întreabă vânzătorul.

-         Nu contează culoarea. Bunica nu mi-a spus ce culoare să fie, deci e bună orice culoare.

-         Avem albi şi galbeni.

-         Sunt buni, dar bunica vrea neapărat să fie roşi.

-         Roşi ?! De cine ?

-         De cârtiţă, normal, că doar nu de matale !

-         Aaaaa, da, ai dreptate. Am câţiva butaşi fără rădăcină, credeam că i-am stricat noi când i-am scos din pământ. Nu credeam că pot să-i vând. Acum îmi dau seama că ai dreptate, cârtiţa i-a ros. Vrei 10 bucăţi ?

-         Da.

-          Perfect, exact atâţia am : 10 butaşi de trandafiri albi şi galbeni, cu rădăcinile roase.

-     Aş mai vrea şi zece portocali. Nu ştiu dacă se fac portocale aici la noi, dar bunica vrea portocali.

-         Avem, avem.

Am cumpărat zece portocali şi zece trandafiri albi şi galbeni, toţi roşi.

Bunica nu venise acasă, i-am lăsat bilet :

“Bunicuţo, vezi că ţi-am cumpărat zece trandafiri albi şi galbeni, toţi roşi.” Când a citit bunica, n-a înţeles nimic : cum “albi şi galbeni, toţi roşi” ?  Ori roşii, ori albi şi galbeni !  M-a sunat :

 “Cum sunt trandafirii ? Albi şi galbeni, dar toţi roşii ?”  “ Nu sunt roşii.”  “ Nu sunt roşii ?!!!  Păi eu roşii îmi doream. Şi portocalii. Zece trandafiri roşii şi zece trandafiri portocalii. Nu asta ai cumpărat ?”  “Nu, bunico. Dacă mă sunai şi-mi spuneai la telefon ce să cumpăr, asta cumpăram. Dar pentru că ai scris, eu am cumpărat ce ai scris pe bileţel, adică : “ Zece trandafiri roşi. Sunt roşi toţi zece. Roşi de cârtiţă. Şi încă zece portocali, copăcei din ăia care fac portocale.”  “Portocali ?!!! Ce nevoie am eu de portocali ? Mie îmi trebuie trandafiri : zece roşii şi zece portocalii.”

Biata bunica, una vorbeşte şi alta scrie ! A dus portocalii înapoi şi a cumpărat trandafiri roşii şi portocalii. Acum, după doi ani, sunt foarte frumoşi şi cei roşi, s-au prins şi ei şi acum bunica se făleşte cu trandafiri de patru culori : albi, galbeni, roşii şi portocalii.  Dacă ar fi ştiut mai multă gramatică, acum ar avea doar două culori de trandafiri, aşa, cu gramatica ei proastă, s-a ales cu patru culori. Şi nu-i pare rău !        (Schiţă extrasă din volumul “Dumnezeu îţi dă, dar să nu te duci cu sacul”, autor Gabriela Morar).